Patrimoniul istoric din comuna Seica Mare, pe cale de dispariție

Activitățile cu care mă ocup m-au purtat de foarte multe ori pe Valea Buii adică drumul ce duce de la Vecerd la Șeica Mare, una din zonele cele mai frumoase din Podișul  Hârtibaciului. Nu ştiu de ce localnicii îi spun Valea Buii, când de fapt  râul ce străbate zona este Calvasărul. Probabil pentru faptul că localitatea Buia a fost, în vremuri de demult, locul de reședință a unor mari personalități istorice, inclusiv Mihai Viteazu.

Am trecut de foarte multe ori prin Buia, fără să mă opresc dar, tot privind la niște ziduri din marginea satului, mi-am făcut timp încercând să văd și să simt o parte din istoria Transilvaniei.

Era o zi cu cod portocaliu de căldură și satul părea pustiu. În afara unor copii din capul satului, la intrarea dinspre Mihăileni, care nu se sfiau să se joace în pielea goală prin curțile fără porți și fără gard, nederanjați de soarele ce nu le mai afecta bronzul natural, prin sat nu era țipenie de om. Probabil cei care nu erau pe câmp, la făcut fânul, stăteau în casă ascultând la televizor cum să se protejeze de caniculă.

Aproape de ieșire din sat, un panou, realizat de asociația Colinele Transilvaniei, menționează  faptul că localitatea Buia a fost atestată documentar în anul 1926 , construcța castelului a început în anul 1324 și a fost proprietatea mai multor familii nobiliare începând cu familia Bolyai iar mai târziu a principilor transilvăneni Ioan Zapolya și Sigismund Bathory cel care în 1595 a devenit principe imperial al Ardealului, Moldovei și Țării Românești . În 1599 Sigismund i-o face cadou lui Mihai Viteazu împreună cu încă 40 de sate din zonă.

Am trecut Calvasărul pe un podeț din scânduri coapte de ploi și soare și am ajuns sub o colină împădurită, deasupra căreia am intuit că ar fi castelul. După ce am răzbit tufele și urzicile de la poalele colinei am nimerit într-un lan de porumb, un lan tradițional în care au crescut împreună, porumbul, fasolea și lobenițele. Trecând prin lan mi-am făcut o idee despre efortul celor ce străbat jungla. Pe jos pământul era acoperit de vrejurile de lobeniță iar pe sus cele de fasole legau tulpinile de porumb între ele și mie îmi lipsea o macetă. Împiedicându-mă când în lobenițe, când în fasole, m-am trezit lângă ruinele falnicului castel.

Datorită vegetației care a năpădit resturile de ziduri, mi-a fost imposibil să-mi fac o idee despre arhitectura acestui monument istoric. Mi-a fost imposibil să mi-i imaginez pe nobilii, pe principii , pe castelanele din vremuri de demult plimbându-se, mâncând , dormind ori dansând aici.

Ieșind dintre ruine am descoperit o mulțime de tei care, probabil , făceau parte dintr-un parc prin care se plimbau domnițele cu cavalerii. Unul uscat, crescut chiar lângă zid a folosit,tot probabil, drept spânzurătoare pentru răzvrătiţi.

Ocolind castelul printre tufe de aluni și tei am nimerit un fel de potecă pe care am ajuns la poalele colinei unde am dat peste o cruce veche de stejar, de care Mântuitorul  Isus Cristos, pictat pe tablă, era legat cu sârmă. M-am închinat când am descoperit în dreapta crucii o mică grotă cu oase omenești, provenite din  camerele de tortură de la subsolul castelului.

Am părăsit acest loc, cu un sentiment de tristețe neputinciosă, pentru modul cum este abandonată istoria noastră.

Sentimentul de tristețe l-am trăit și în satul vecin Boarta, unde, în spatele unui zid și a unei porți de tablă ruginită, am găsit un alt castel construit în 1770 în stil baroc, cunoscut sub numele de castelul Tobiaș.

Panoul de pe frontispiciu castelului indică proprietarul și ultima utilizare; „CONSILIUL JUDEȚEAN SIBIU – DIRECȚIA GENERALĂ PENTRU PROTECȚIA COPILULUI SIBIU – CENTRUL DE PLASAMENT NR. 5 – BOARTA”.

După cum arată castelul urmează s-o ia pe urmele mai marelui său înaintaș de la Buia. Acoperișul spart, va facilita activitatea factorilor naturali să-și îndeplinească misiunea. Cele două vaci și patru capre, ce adăstau la umbra construcției în stil baroc, completau un tablou jalnic.

Mi-am mai revenit din tristețe când m-am întors în Buia și lângă biserica catolică am descoperit casa memorială a iluștrilor savanți transilvăneni Bolyai Farcaș 1775 – 1856 și Bolyai Ianoș  1802 -1860 ,renumiți matematicieni. Clădirea îngrijită în fața căruia tronează bustul lui Bolyai Ianoș  face  cinste celor care îi comemorează, dovadă fiind coroana de flori și eșarfele tricolore de pe soclul monumentului așezate de studenții maghiari de la Universitatea Babeș – Bolyai din Cluj.

Buia și Boarta, două sate de pe Valea Buii, cu un mare potențial turistic  au rămas uitate într-o zonă cu un peisaj minunat, turiștii ocazionali trecând pe aici fără să se oprească, neștiind  ce pot vizita. Și poate că e mai bine așa, decât să vadă cum sunt abandonate valorile istorice.

Primarul comunei Șeica Mare, Șușa Nicolae, de care aparțin cele două localități este și el  necăjit, pentru că, în loc să fie valorificate turistic, cele două monumente ce aparțin de Consiliul Județean Sibiu, dau o notă proastă comunei pe care se străduiește să arate cât mai bine. Dacă erau în proprietatea comunei putea accesa fonduri europene pentru protejarea lor dar așa nu poate face nimic.

Urmărește și distribuie pe:
error0

Comentarii de pe Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *